Anatomia unui gând

Plămădesc în emisferele cerebrale
un copil de cenuşă
Şi-l aşez, cu gând rău, între fereastră
şi uşă.
E mic, zgribulit, abia ieşit din albeaţă,
Aş vrea totuşi să-l mângâi pe creştet,
dar parcă-i din ceaţă.

Un ochi ne-ntregit şi-mpovărat totuşi de cristalin
Iscodeşte la geam şi la ială,
puţin cu puţin.
Ar vrea să scape din puful de praf,
Îi aud parcă-avântul
Să mă prindă de grumaz, cu nesaţ, cu lumină
să zbiere…
E urât ca un înger îngenunchiat de durere.
Însămânţat adânc,
Trăieşte sfidând gravitaţia universului meu,
Când îl primesc, când îl alung,
dar el revine mereu.

Un copil de carii şi de putregai
îmi invadează neutrul.
Îl scosei prin buric, îl sorbii ca pe must
şi-l mâncai.
Şi mă întreb acum dacă era vremea cinei
sau pofta de om mă facu
să disper…

Iarăşi nevoile viscerale mă năpădesc,
Şi cer,
dar stomacul tace.
Să vină din cenuşie substanţă şi să se întoarcă în sânul ei?
Nu ştiu…
Dar parcă placenta îmi mai coase un prunc…
Poate îl culc sau poate-l mănânc…
Plăpând, aştept maturizarea.
Să-l devorez sau să-mi devoreze el mai repede
calea?”

Paper cut: Christine Kim 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s