FEMEII CU OCHI DE TOPAZ

Femeia zveltă şi mută
bătu la uşă, dar intră pe fereastră;
se aşeză abătută
ca o cucuvea sihastră.

Privi încăperea
cu ochii unei vechi metrese,
părea că durerea
a mii de secole în ochi i se ţese.
Apoi privi în mine
cu ochii ei de topaz coagulaţi în unul,
mă apucă de umeri
şi mă-nveli în părul ei ca alunul.
Albă şi subţire,
pare că-mi aduse aducerile aminte
din vremuri trecute,
dintr-o altă fire.
Îmi dezlegă mâinile,
îmi puse în priviri tinctură de stele,
mă sărută şi-mi vârî pâinile
în nepoftă, în nefoame.
De-acum de-ale gândului îmi sunt temele.
Mirare.
Femeia tăcută mă umbri cu zveltirea
mă umili, îmi pare.
Acum doar la umbră-mi încep povestirea;
la umbră o termin.
E neagră, tăcută, ameninţată de igrasie,
o scald în lacrimi şi carmin;
femeia pare c-o ştie
dinainte s-o scriu.

Stoluri de gânduri femeia-mi aduse,
acum fac ocol casei mele;
din nimic răsărite, din vremuri apuse,
alte haine luară pe ele.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s